Țălnar a semnat pe un an și jumătate cu FC Brașov. Va avea un salariu de 6.000 € lunar

Redactor:
Daniel Remes
Țălnar a semnat pe un an și jumătate cu FC Brașov. Va avea un salariu de 6.000 € lunar
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Brașov a intrat în sfârșit în normalitate. Conducerea echipei de sub Tâmpa a reușit să încheie vineri seara socotelile cu fostul tehnician, Ilie Stan, iar la începutul acestei săptămâni Cornel Țălnar, noul antrenor, a semnat contractul. Acesta se va întinde pe durata unui an și jumătate, iar „Țânțarul” va câștiga aproximativ 6.000 de euro pe lună. La această sumă se vor mai adăuga bonusuri de performanță. Tot pentru 1 an și jumătate au semnat și secunzii Florentin Petre și Constantin Niculae.

„Sunt sigur că FC Brașov nu va retrograda!”

„Am venit cu sufletul deschis la FC Brașov, unde sunt la al patrulea mandat, trei ca antrenor și unul ca jucător. Pot spune că după Dinamo, Brașovul este a doua mea casă. Sunt ardelean și peste tot unde am fost am pus suflet și mi-am respectat meseria. Cu multă muncă și disciplină sunt convins că ne vom îndeplini obiectivele. Prin pregătirea fizică făcută în Poiana Brașov am pus «fundația la casă», iar în Antalya ne va fi mult mai ușor, pentru că vom lucra pe iarbă. Au fost zece zile de chin, dar pot spune că sînt mulțumit de modul cum au lucrat jucătorii. Am la dispoziție un lot destul de bun și, împreună, trebuie să scoatem echipa din situația asta. Sunt sigur că FC Brașov nu va retrograda”, a spus Țălnar pentru monitorulexpres.ro.

FC Brașov pleacă miercuri, 29 ianuarie, în al doilea cantonament al iernii, în Antalya, unde va sta zece zile

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație: "Suntem înnebuniți cu toții. Ne…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
UNGARIA nu a mai rezistat. A luat decizia la care NIMENI nu s-ar fi așteptat
UNGARIA nu a mai rezistat. A luat decizia la care NIMENI nu s-ar fi așteptat
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…